Somnul bun și cumpărăturile făcute inteligent te pot ajuta să nu te îngrași în timp ce ești izolat acasă

Viața în izolare e dificilă și nimeni nu poate fi învinuit că e tentat să abandoneze dieta. Specialiștii recomandă însă să facem tot posibilul să prevenim creșterea în greutate în exces în această perioadă.

Dr. David Buchin, șeful secției de chirurgie bariatrică de la Spitalul Huntington spune că un procent mare dintre pacienții cu COVID-19 care ajung la terapie intensivă sunt obezi. De altfel, un studiu recent a descoperit că la pacienții sub 60 de ani, obezitatea a dublat riscul de spitalizare cu COVID-19.

Potrivit CNN, există câteva trucuri care ne pot ajuta să nu ne îngrășăm în această perioadă.

Cumpărați inteligent

Când vine vorba de cumpărături în această perioadă, este important să fii organizat, mai ales când vine vorba de consumul de destule fructe și legume Cumpărați o combinație de fructe și legume proaspete, congelate și conserve, care să vă ajungă cel puțin o săptămână. Consumați mai întâi produse proaspete, apoi treceți la cele congelate și conserve. Clătiți legumele din conserve pentru a reduce cantitatea de sare și asigurați-vă că veți consuma fructe proaspete sau congelate zilnic, deoarece conținutul de vitamina C al fructelor și legumelor din conserve este mai mic decât în cazul celor proaspete sau congelate.

Când veniți acasă de la magazin, asigurați-vă că puneți alimentele mai sănătoase în locuri mai ușor de văzut în bucătărie. Pofta de mâncare și foamea pot fi declanșate doar văzând mâncarea, așa că păstrați mai multe alimente sănătoase la vedere.

Gestionează stresul

În această criză globală, este chiar mai important ca niciodată să găsești modalități de a reduce stresul și de a gestiona anxietatea.

Exersați atenția, adică faceți tot posibilul să încercați să trăiți în prezent sau să nu vă faceți griji despre viitor. Acesta este sfatul lui Joanne Koegl, terapeut autorizat de cuplu și familie, care le spune clienților să își ia timp din zi pentru a se concentra pe lucruri simple precum căldura soarelui, frumusețea unei flori, gustul unei bucăți de ciocolată sau râsul unui copil.

Dormiți corect

Atât somnul în exces, cât și somnul necorespunzător au fost legate de creșterea în greutate, apetitul crescut și creșterea glicemiei, așa că faceți tot posibilul să nu abandonați complet programul de somn, rămânând până târziu, dormind până la prânz sau rămânând toată noaptea la televizor.

Încercați să vă păstrați un program de somn relativ normal, recomandă specialiștii. Acest lucru este mult mai ușor de făcut dacă urmați principiile de bază ale somnului, inclusiv evitarea excesului de alcool înainte de culcare și menținerea camerei cât mai întunecată. Și opriți știrile (inclusiv telefoanele) cu câteva ore înainte de culcare.

Mișcați-vă mai mult

A petrece atât de mult timp acasă înseamnă să arzi mai puține calorii, chiar dacă faci exerciții fizice zilnic.

Stând la computer ore întregi înseamnă un consum scăzut de calorii, așa că sfatul specialiștilor e să stați mai puțin în ședințe online și să faceți ceva mai multă mișcare zilnic. Dr. David Buchin le spune pacienților săi să facă anumite exerciții fizice pentru a-și „câștiga” vizionarea la televizor. De exemplu, pentru fiecare film vizionat, e nevoie de 20 de minute de activitate fizică, indiferent că e vorba de exerciții sau alte activități, cum ar fi curățenia, jocul cu familia sau grădinărit.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes