Soluțiile ÎCCJ în cazul hotărârilor prin care medicul este asimilat funcționarului public sunt „criticabile”

cmrColegiul Medicilor din România (CMR) consideră că soluțiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în cazul celor două hotărâri prin care medicul este asimilat funcționarului public sunt ‘criticabile’, acesta fiind pus, „în mod nedrept”, în afara legii.

Potrivit unui comunicat remis, marți, AGERPRES, CMR susține că ar trebui de urgență să aibă loc o clarificare a statutului medicului prin intermediul legii adoptate de Parlament și „nu prin transformarea unei instanțe de judecată în organ legislativ”.

„Instanța care a cerut ‘interpretarea legii’, practic s-a degrevat de soluționarea cauzei refuzând să o judece și să pronunțe o soluție față de probele de la dosar și în raport de textele legale în vigoare”, se arată în comunicatul citat.

CMR consideră că, prin modul în care s-a acționat, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a transformat în legiuitor modificând un text de lege în vigoare după cum a crezut că ar trebui să fie respectivul act normativ.

„Interpretarea Înaltei Curți de Justiție și Casație este dată și aplicată postfactum, după ce fapta a avut loc. În condițiile în care legea era neclară, inclusiv pentru instanțele de judecată, nu era posibil ca medicii, nespecialiști din punct de vedere juridic, să poată cunoaște și aplica textul legii așa cum îl vede Înalta Curte de Justiție și Casație și nu cum a fost publicat în Monitorul Oficial”, se susține în comunicat.

În opinia CMR, „Înalta Curte de Casație și Justiție nu a soluționat o chestiune de drept, (…) ci a antamat, în mod nelegal, fondul cauzei, soluționând o cauză aflată pe rolul unei instanțe”.

Ca urmare a celor două decizii pronunțate de ÎCCJ, este clar, potrivit CMR, că, în prezent, sub aspect penal, statutul de funcționar public al medicului este unul care nu mai poate fi contestat și trebuie recunoscut ca atare de toată lumea.

Colegiul Medicilor va continua să susțină la nivelul tuturor autorităților publice reforma reală a sistemului medical, în acest sens urmând să se solicite organizarea unor consultări atât cu cadrele medicale, cât și cu societatea civilă pentru a identifica așteptările și nevoile acestora, dar și soluțiile pe care le întrevăd pentru un sistem sanitar modern.

„Colegiul Medicilor din România nu a încurajat și nu a susținut în nicio formă primirea de foloase necuvenite de către medici. În aceeași măsură, nu am cerut și nici nu vom cere favoruri pentru corpul medical. Ceea ce susținem este acordarea unor salarii adecvate pentru cadrele medicale, condiții de muncă care să permită dezvoltarea profesională, performanță și dotare corespunzătoare în unitățile medicale de stat, competitivitate și parteneriat social”, se arată comunicat.

CMR susține, totodată, că politicienii și societatea în ansamblul ei trebuie să înțeleagă și să accepte că servicii medicale la nivelul la care acestea sunt furnizate în alte state nu se pot obține decât în condițiile în care vor exista legi corecte în sănătate și investiții pe măsura țărilor care sunt date ca exemplu.

Sursa: AGERPRES

Categorii: Știri
Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea