Sfatul specialistului Știri

SOLUȚII DIFICILE. Afecțiunile oncologice apărute în sarcină, greu de tratat

Situațiile în care, în timpul sarcinii, viitoarele mame pot dobândi o problemă oncologică sunt o provocare pentru medicină. Cel mai des întâlnite afecțiuni sunt cancerele de sân. Specialiștii explică faptul că tratarea acestora este destul de complicată, mai ales dacă mama se află în primul trimestru al sarcinii.

Afecțiunile oncologice care apar în timpul sarcinii sunt cauzate de numărul mare de hormoni care există în organismul mamei și care stimulează celulele canceroase. „În sarcină are loc o explozie hormonală, iar acei hormoni stimulează celulele canceroase și diagnosticul trebuie pus cât mai repede. Dacă așteptăm câteva luni de zile ca să avem un diagnostic, în timpul ăsta nodulul progresează foarte mult, este hrănit de hormonii din sarcin” a explicat dr. Victor Titirez, medic specialist în chirurgie mamară oncoplastică, în cadrul emisiunii TeleMedika.

Utilizarea unui tratament adecvat în timpul sarcinii este complicată, mai ales dacă afecțiunea este depistată în primele luni de viață ale fătului. Medicii nu exclud varianta ca, pentru salvarea mamei să recomande întreruperea sarcinii. „ Un cancer diagnosticat în primul trimestru al sarcinii este problematic pentru că nu putem folosi toate metodele terapeutice pe care ni le-am dori, probabil chirurgia este metoda care afectează cel mai puțin fătul. Chiar și acolo este nevoie de anestezie generală. De chimioterapie în primul trimestru de sarcină nu se pune problema. O altă metodă este întreruperea sarcinii, încercând să salvăm mama. În trimestrul al doilea sau al treilea putem folosi chimioterapia. În trimestrul al treilea se încearcă ceva mai ușor din punct de vedere al chimioterapiei, care să nu afecteze fătul foarte mult, dar, la fel, dacă putem,operăm. Este o luptă cu timpul, ca mama să poată duce sarcina la termen sau în apropierea termenului” a mai spus dr. Victor Titirez.

Potrivit protocoalelor, în aceste cazuri, decizia cu privire la utilizarea tratamentului adecvat este luată doar de către paciente, iar medicii respectă voința acestora.