SITUAȚIE GRAVĂ LA GALAȚI: Unitatea mobilă de ATI e nefuncțională. Care sunt motivele

Unitatea mobilă de terapie intensivă, care a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Galați la începutul săptămânii trecute, după vizita ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, nu este nici la această oră funcțională, în condițiile în care Galațiul se numără printre cele mai afectate județe, cu un număr mare de cazuri noi de COVID-19 raportate în fiecare zi.

Sunt mai multe motive pentru care unitatea e și acum nefuncțională. Pe de o parte, aceasta a ajuns la Galați fără să fie echipată complet. Potrivit autorităților gălățene, unitatea a fost utilată și autorizată în plan local. Sunt, de asemenea, probleme și în ceea ce privește racordarea la stația de oxigen.

Cea mai gravă problemă este însă cea legată de lipsa cadrelor medicale care să lucreze în unitatea mobilă de terapie intensivă.

Pentru a fi pusă în funcțiune, unitatea ar avea nevoie de 30 de oameni – medici, asistenți și infirmiere. Spitalul Județean Galați nu are însă personal disponibil, dimpotrivă, e într-o criză de personal care se acutizează din cauză că aproape 170 de angajați ai unității au fost testați pozitivi în ultima vreme pentru coronavirus.

Salut decizia domnului Arafat de a trimite la Spitalul Judeţean Galaţi o unitate de terapie mobilă. Doar că era bine dacă ministrul ne-ar fi informat măcar cu două, trei săptămâni înainte să  pregătim ce era de pregătit, pentru că nu este de ajuns doar această unitate mobilă. A trebuit să facem  racordurile de oxigen, să racordăm la apă, canalizare, să mai aducem cel puţin două   containere pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţii optime. Noi am racordat-o la apă, are gaz, are butelii de oxigen…. Este nevoie însă de personal medical. Din ce ne-au trimis specialiştii de pe Secţia de Terapie Intensivă ar fi nevoie de 30 de cadre medicale. De detaşat personal medical poată să dispună doar ministrul Sănătăţii. Ar trebui să fie o rezolvare   imediată, nu o rezolvare peste câteva luni. Îl rugăm pe domnul ministru când mai vine la Galaţi să ne ajute cu soluţii concrete, nu doar cu sfaturi”, a declarat, într-o conferință de presă , preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Galați au solicitat Ministerului Sănătății să detașeze cadre medicale pentru unitatea mobilă de ATI sau să angajeze personal.

„Avem nevoie de Unitatea mobilă ATI, dar cu sprijinul Ministerului Sănătăţii. Am cerut sprijin, ne trebuie cadre medicale, am trimis 10 adrese şi la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Astăzi DSP ne-a răspuns că pentru unitatea de transfuzii ne ajută cu o asistentă, iar Spitalul de Copii ne ajută cu trei asistente ATI. Nu este suficient vă daţi seama până la 30 de persoane….Deja personalul ATI deserveşte blocul operator, terapia intensivă COVID, terapia intensivă non Covid. Deci deja sunt trei puncte cu acelaşi personal”, a declarat managerul Spitalului Judeţean Galaţi, Alina Dobrea, citată de Mediafax.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes