Situație alarmantă! Sute de localități, din care 37 de orașe, au depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori

37 de orașe din România, din care 22 de municipii, au depășit rata de incidență cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, calculată în ultimele 14 zile, de 3 cazuri la mia de locuitori. Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a precizat că numărul localităților în care s-a depășit această rată de incidență este de 255.

Printre municipiile cu incidență peste 3 se numără București, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Bacău, Reșița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Zalău, Alexandria, Râmnicu Vâlcea.

Acestora li se adaugă alte 615 localități care au o rată cuprinsă între 1,5 și 3 cazuri/1000 de locuitori, din care 44 de municipii și 50 de orașe.

Șeful DSU a avertizat că această creștere pune presiune pe întregul sistem sanitar, iar numărul de cazuri noi va duce la o creștere a numărului pacienților care ajung la terapie intensivă.

Creșterea numărului duce la creșterea cifrei în terapie intensivă și a presiunii pe spitale și pe sistemul sanitar. Sperăm că măsurile care s-au luat recent, dacă sunt respectate, să ducă la sistarea creșterii, cel puțin să ne oprim la un platou, dacă nu putem să mergem către o curbă descendentă, dar asta înseamnă că o perioadă o să avem o presiune pe sistemul sanitar, pentru că 3.000 – 4.000 și ceva de cazuri pe zi înseamnă un număr important de cazuri la terapie intensivă”, a spus secretarul de stat Raed Arafat, citat de news.ro.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes