Imaginile surprinse în camera de gardă a Spitalului Orășenesc Corabia au făcut înconjurul țării. Filmul arată încă o dată hibele sistemului medical. Specialiștii din domeniu susțin că situația s-ar putea remedia prin introducerea unor cursuri de specializare prin care să fie studiată relația medic-pacient.
Poate că personalul medical din spitalele românești ar fi mult mai aproape de nevoile pacientului dacă la momentul angajării atât medicii, cât și asistentele ar fi obligați să susțină o probă de aptitudini în ceea ce privește comunicarea cu bolnavii sau cu rudele acestora. În spitalele din Occident acest lucru se întâmplă și chiar are efectul scontat.
„Trebuie să trecem din zona de verificare a cunoștințelor și în zona aptitudinilor. Eu am asistat la concursuri pentru admitere în spitale din Europa de Vest. Această formă de testare a abilităților consta în niște scenarii clinice. Candidaților respectivi li se solicitau, de exemplu, să interacționeze cu aparținătorii unui pacient aflat în fază critică și să le comunice faptul că soluțiile terapeutice sunt foarte limitate pentru viitor. De felul în care se adresează unui pacient dintr-o anumită categorie de vulnerabilități depinde dacă acel medic intră sau nu în sistem”, a explicat dr. Adrian Wiener, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, în direct la Medika TV.
Neschimbată de ani buni, metodologia prin care un medic în România susține un concurs pentru un post în cadrul unui spital nu prevede o astfel de probă, atrag atenția specialiștii. „Chiar ar trebui modificat și la noi și introdus în metodologia de concurs și acest tip de evaluare prin scenarii clinice felul în care medicul respectiv comunică”, a mai spus dr. Adrian Wiener.
Relația dintre medici și pacienți este prea puțin studiată în cadrul facultăților de medicină de la noi, iar cursurile tratează acest aspect cu un grad ridicat de superficialitate. „ În cadrul rezidențiatului, specialitățile clinice, există și un curs tratat cu multă superficialitate de bioetică, de etică medicală, care ar trebui să cuprindă și aceste valențe umane. Este o vocație, dincolo de meseria bazată pe știință, este o vocație practica medicală și atunci trebuie să cuprindă și aceste lucruri”, a mai spus dr. Adrian Wiener.