Sistemul informatic pentru medicii de familie, un chin! În 3 zile acesta funcționează, cumulat, câteva ore!

Medicii de familie au ajuns la capătul răbdării cu sistemul informatic în care trebuie să introducă toate datele pacientului, să valideze documentele și să emită rețete. Aceștia spun că în marea majoritate a timpului acesta este blocat.

„Sistemele informatice pe baza cărora ar trebui să se stabilească relaţia dintre prestatorii de servicii (medicii de familie), asigurator (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate) şi beneficiar (pacientul român) funcţionează cu sincope atât de mari încât mai curând se poate spune că nu funcţionează. Medicii de familie trebuie să facă ture de noapte ca să valideze documentele. Medicii de familie solicită imperativ rezolvarea problemelor informatice şi adaptarea normelor de activitate la ritmul de funcţionare a sistemului. Toate efectele negative ale acestei situaţii se răsfrâng în primul rând asupra pacienţilor prin prelungirea timpului de aşteptare”, precizează reprezentanții Societății Naționale de Medicina Familiei printr-un comunicat.

Aceștia atrag atenția că de multe ori se ajunge la situația în care medicul stă până noaptea târziu să rezolve hârțogăria, în funcție de erorile sistemului.

„De exemplu, documentele emise la un cabinet de medicină de familie (bilet de trimitere, reţetă electronică) trebuie validate în termen de maximum 72 de ore, însă au fost situaţii în care pe o perioadă de 3 zile sistemul a funcţionat adunat 2-3 ore. Mulţi dintre medicii de familie se trezesc noaptea pentru a valida documentele de peste zi, sperând că sistemul este mai accesibil în această perioadă a zilei. Tot în această perioadă a zilei, medicii de familie încearcă şi dacă au noroc reuşesc să facă raportările lunare obligatorii către CNAS. Sistemul informatic a funcţionat de nota 0,33”, susţin medicii de familie.

Aceştia au început luna trecută, pe 10 mai, o monitorizare internă a sistemului.

„Practic, medicii au acordat zilnic note funcţionării sistemului. Spre surprinderea tuturor, sistemul a avut o aparentă revigorare în perioada imediat ulterioară lansării publice a acestui mecanism de monitorizare, dar s-a prăbuşit lamentabil după o săptămână de la alegerile europarlamentare”, mai arată SNMF.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea