Ministerul Familiei anunță semnarea contractului pentru implementarea unui proiect ce are ca scop o evidențiere a tuturor copiilor vulnerabili din țară. Este vorba despre un sistem informatic în care vor fi introduși toți copiii fără acces la sănătate și educație. De asemena, în aceeași bază de date se vor regăsi și copiii spuși violenței și abuzului, din familii cu risc de sărăcie extremă, cu nevoi speciale.
Pntru prima dată, familiile, copiii și instituțiile din domeniul protecției copilului și adopției vor avea acces la o platformă digitală. Sistemul Informatic Național va înlocui actualele baze de date și arhive electronice folosite de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Acest sistem va fi bază pentru Legea prevenirii separării copilului de familie și a Observatorului Național al Copilului.
„Această bază de date va fi completată în timp real de lucrătorii sociali, din toate județele țării, cu ajutorul tabletelor care fac parte din noul Sistemul Informatic Național. Putem constitui, astfel, dosarul electronic al copilului în situație de risc: prevenire, protecție specială, adopție, dar și monitorizarea în urma adopției” a precizat Gabriela Firea, ministrul Familiei.
Proiectul se realizează cu ajutorul fondurilor europene, valoarea sa fiind de peste 9 milioane de euro. Noul sistem informatic va fi gata până la jumătatea anului viitor.