Sinuzita, boala care poate să apară în orice anotimp

Sinuzita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni din sfera ORL și reprezintă o inflamație amucoasei sinusale, prezentă la nivelul sinusurilor. Există mai multe sinusuri –maxilare, etmoidale, frontale și sfenoidale,  localizate în jurul obrajilor și nasului. Sinuzita afectează deopotrivă copiii și adulții și poate avea multiple cauze, dar, în general, apare din cauza unor bacterii, virusuri, ciuperci sau chiar alergii. Afecțiunea poate să apară indiferent de anotimp, dar cel mai des iarna și vara.

Medicul specialist ORL Silviu Oprescu a vorbit la Medika TV despre câteva dintre obiceiurile care pot determina apariția sinuzitei.

Iarna vorbim, în principal, despre varianțiile de temperatură dintre exterior și interior, care pot afecta sinusurile. Dacă vorbim despre vară, avem o gamă mai amplă de cauze. De exemplu, ne spălăm pe cap și ieșim afară cu părul ud. E un obicei nociv inclusiv pe perioada verii, pentru că și aici vorbim, până la urmă, de varianții de temperatură. Cele mai frecvente sinuzite au însă la origine aerul condiționat. La nivelul filtrului aparatului de aer condiționat se cantonează tot soiul de materii, inclusiv bacterii, pe care atunci când aparatul suflă noi le inhalăm, se cantonează la nivelul mucoasei nazale și pot să determine în felul acesta apariția sinuzitei. De aceea, este bine ca vara să folosim cât mai puțin aerul condiționat sau, dacă e neapărată nevoie să îl punem în funcțiune, să curățăm filtrele cât mai des”, a spus specialistul ORL Silviu Oprescu.

Sinuzita poate fi acută, subacută și cronică. Sinuzita acută are un debut brusc și are drept cauză, de regulă, o infecție virală. Netratată, se poate transforma în sinuzită subacută, când simptomele se prelungesc pentru o perioadă de până la 3 luni.

Pe de altă parte, sinuzita cronică poate să nu aibă simptome, pacientul putând avea perioade în care boala nu se manifestă deloc. Aceasta este cea mai dificilă formă de boală, greu de tratat, iar în unele cazuri pacientul rămâne cu boala toată viața.

Diagnosticul nu poate fi pus decât de medicul ORL, dar fiecare trebuie să aibă în vedere anumite simptome, care să îl trimită la specialist. Printre cele mai frecvente simptome se numără apariția unor mucozități persistente, de culoare galbenă sau verde, durere sau presiune în zona sinusurilor, o alterare a gustului și mirosului, dureri de cap, oboseală, iar în formele acute inclusiv febră și dureri de dinți.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes