Sindicaliștii din învățământul ieșean: “NU EXISTĂ SOLUȚII privind distanțarea copiilor din grădinițe!”

Sindicaliștii din învățământ dintr-unul din cele mai mari județe ale țării pun la îndoială siguranța copiilor odată cu începerea unui nou an școlar și susțin că nu pot fi reluate cursurile fizic, cu prezența copiilor în școli, pentru cel puțin două luni de acum înainte.

Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași transmite, printr-un comunicat de presă, că școlile și grădinițele nu sunt pregătite să asigure protecția copiilor și cadrelor didactice în fața noului coronavirus.

“Nu există nicio posibilitate de a asigura protecția elevilor și a personalului angajat în unitățile de învățământ. Supraaglomerarea spațiilor școlare existente coroborate cu precaritatea infrastructurii școlare, a transportului deficitar între și în interiorul localităților rurale și urbane, ne îndreptățesc să recomandăm derularea la nivelul județului Iași a cursurilor exclusiv online, cel puțin în primele două luni. Precizăm că nu există soluții în ceea ce privește distanțarea copiilor de la grădinițe. Riscul de infectare în aceste incinte considerăm că este extrem de ridicat”, se arată în comunicatul USLÎU Iași.

Sindicaliștii ieșeni susțin că scenariul hibrid, conform căruia o parte dintre elevi vor învăța în clase, iar ceilalți copii vor lua parte la cursuri online, este imposibil de pus în practică, cel puțin până la jumătatea lunii noiembrie. De altfel, acest scenariu este cel mai probabil în județul Iași, care în ultima vreme înregistrează o creștere considerabilă a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus.

“În consultările pe care le-am avut cu primarul Iașiului, domnul Mihai Chirica, ni s-a transmis că cele 1250 de sisteme audio-video care vor dota sălile de clasă, vor sosi la începutul lunii noiembrie. În acest fel apreciem că ne aflăm în imposibilitatea desfășurării unui program hibrid inclusiv în municipiul Iași, prin predarea tradițională și transmiterea în paralel, online a lecțiilor, cel puțin pentru următoarele două luni. Avertizăm că nu există garanții financiare pentru a fi derulate cursuri în școli în două schimburi, prin împărțirea numărului de elevi în două sau trei grupe. Acolo unde totuși vor fi unități de învățământ sau colegi care vor dori să suplimenteze numărul de norme, respectiv ore, vor trebui să aibă în vedere încheierea unor acte adiționale la contractul individual de muncă. Facem observația că doar la nivelul municipiului Iași s-a cerut suplimentarea cu aproximativ 1.100 de norme de către unitățile de învățământ. Decizia suverană privind maniera de lucru revine însă fiecărei unități de învățământ. Hotărârea va trebui adoptată de către fiecare colectiv în cadrul consiliilor profesorale. Este indicat ca soluțiile adoptate să fie luate în parteneriat cu asociațiile de părinți și elevi. În acest context pandemic, dreptul la sănătate trebuie să primeze în fața oricărei alte rațiuni. Prin urmare, avem convingerea că începutul școlii trebuie să fie unul extrem de precaut în speranța evitării unor infecții generalizate la nivelul întregii comunități școlare”, mai transmit sindicaliștii din învățământul ieșean.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes