Durerile de cap și de gât sau secrețiile nazale sunt cele mai frecvente simptome ale infecției cu varianta Delta a SARS-CoV-2 în Marea Britanie, susțin cercetătorii. Acestea simptome sunt asociate însă și unei banale răceli, de aceea există riscul ca infecția cu noul coronavirus să treacă neobservată, mai ales de către persoanele tinere, care astfel pot transmite boala și îi pot în pericol și pe alții.
În schimb tusea, febra, pierderea mirosului sau a gustului, simptomele obişnuite în cazul tulpinii clasice a coronavirusului, nu sunt atât de frecvente. Profesorul Tim Spector, cel care conduce un studiu legat de COVID-19, a comparat infecția cu varianta Delta cu o răceală urâtă, cel puțin în cazul persoanelor mai tinere. Dar, cu toate că nu se simt foarte rău, acestea ar putea fi contagioase și ar putea răspândi boala, potrivit BBC.
„Această variantă pare să funcționeze ușor diferit. Oamenii s-ar putea să creadă că au o simplă răceală și să meargă la petreceri, unde ar putea să infecteze și alți oameni. Credem că acest lucru ar putea fi o mare problemă. Dacă ești tânăr, oricum vei avea simptome mai ușoare. S-ar putea să simți că ai o răceală rea sau o senzație de epuizare și atunci trebuie să rămâi acasă și să faci un test”, a explicat cercetătorul.