SIBIANCĂ INFECTATĂ A DOUA OARĂ, LA TERAPIE INTENSIVĂ! Medic infecționist: “Ar putea fi o nouă tulpină a coronavirusului”

Situație cel puțin ciudată în județul Sibiu, unde șase persoane care au trecut deja prin infecția cu noul coronavirus au fost din nou testate pozitiv.

Situații de acest gen au mai fost semnalate și în cazul altor persoane, atât din România, cât și din lume, ceea ce i-a determinat pe specialiști să concluzioneze că imunitatea câștigată prin trecerea prin boală e de scurtă durată.

De data aceasta însă situația este diferită, pentru că testele efectuate pacienților sibieni au indicat prezența anticorpilor, ceea ce i-a determinat pe specialiști să creadă că la mijloc ar putea fi vorba despre o altă tulpină a virusului decât cea care circulă în România.

“Pacienții au în totalitate anticorpi care confirmă că au trecut printr-un episod anterior de infectare și că sunt protejați. Asta sugerează o posibilă reinfecție cu o tulpină modificată. Dacă e una și aceeași tulpină, poate fi formă mai ușoară, dar dacă sunt tulpini diferite, anticorpii nu protejează încrucișat față de cea de-a doua tulpină. Tot ce se întâmplă ne face să concluzionăm că există riscul de reinfecție, probabil nu o singură reinfecție. Sunt foarte multe modificări ale tulpinilor la nivel mondial. Nu pot spune dacă e vorba de o tulpină modificată, pentru că nu am avut tulpina inițială, ca să facem secvențierea genomică și să comparăm tulpinile”, a declarat dr. Victoria Bârluțiu, șefa secţiei de boli infecţioase a Spitalului Județean Sibiu, citată de presa locală din Sibiu.

Medicul infecționist crede că e vorba despre o nouă tulpină a virusului cu atât mai mult cu cât starea unei paciente de critică. Este vorba despre o femeie de 49 de ani, diagnosticată pentru a doua oară cu COVID-19 de la începutul pandemiei, a cărei stare e gravă, ea fiind internată la terapie intensivă. Toți ceilalți pacienți au avut o evoluție bună, patru dintre ei fiind deja externați.

Categorii: Eveniment, Sănătatea în România, Știri
Tags: , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea