Într-o intervenție pentru Agerpres, medicul Tudor Ciuhodaru ne recomandă să fim atenți atunci când mâncâm de sărbători, pentru a nu ne petrece Crăciunul sau Anul Nou la spital.
Sfaturile medicului Tudor Ciuhodaru vizează în special acele persoane are suferă de anumite boli cronice, precum diabetul, și care au un regim alimentar strict. „Dacă vreţi să petreceţi în familie sărbătorile de iarnă – Crăciunul şi Anul Nou – şi nu prin spitale, trebuie respectate câteva reguli simple, indiferent dacă aţi postit sau nu, adaptată patologiei de bază. Adică nu dăm startul la supraalimentare de la primele ore ale dimineţii. Este obiceiul ca după slujba de Crăciun toată lumea să se aşeze imediat la masă. Mai bine aşteptăm orele prânzului, iar alimentele trebuie introduse treptat, nu toate deodată.” spune dr. Ciuhodaru,
Iată și cum trebuie să ne alimentăm de sărbători pentru a nu avea probleme de sănătate: „ Putem începe cu o salată de crudităţi, o garnitură de legume făcute la grătar, asezonate cu friptură, o felie de ananas crud, nu din conservă. Astfel este facilitată digestia” .
Între timp, la București, 9 spitale din Capitală dar și Serviciul de Ambulanță București – Ilfov vor asigura liniile de urgență pe toată perioada Sărbătorilor de Iarnă.