Igiena orală este importată de la apariția primilor dinți. Chiar și dinții de lapte se pot caria, iar consecințele apariției cariilor pot pune în pericol sănătatea celor mici.
Există numeroase tehnici prin care părinții pot avea grijă de primii dinți ai copiilor. „Noi recomandăm periajul și masarea gingiilor încă de la apariția primului dinte. Gingia trebuie masată pentru a-i fi mai ușor dintelui să erupă și după trebuie să periem cu o periuță tip degetar pentru a asigura creșterea sănătoasă a dinților. De la 6 luni până la 1 an mulți copii sunt alăptați sau primesc formulă de lapte și este perioada în care riscul apariției cariilor este mare. Este așa numita carie de biberon” a explicat, la Medika TV, dr. Asma Battah, medic stomatolog cu competență în pedodonție.
Cariile care atacă dinții de lapte sunt foarte agresive, iar din cauza lor copilul poate refuza alimentația. Astfel, cel mic se va confrunta cu probleme de creștere. „Această carie este foarte agresivă. Întâi apar niște pete albe pe dinți care, în timp, se transformă în pete galbene, apoi caria afectează dinții, astfel încât în 6 luni îi poate distruge de tot. Consecințele sunt mari, pentru că cel mic are dureri, poate să se infecteze locul unde a pătruns caria. Iar copilul nu se mai alimentează corespunzător” a mai spus dr. dr. Asma Battah, medic stomatolog cu competență în pedodonție.