SFATUL SPECIALISTULUI: Cum să faci să nu te îngrași în post. Fructele, aliat de nădejde în post și diete, dar consumate cu moderație (VIDEO)

Suntem în Postul Crăciunului, unul dintre cele mai ușoare, datorită numeroaselor dezlegări la pește, o perioadă propice pentru detoxifierea organismului. Nu toți oamenii știu să mănânce însă cum trebuie, iar rezultatul este unele persoane se îngrașă. La fel și în cazul celor care au un regim vegetarian.

Specialistul Medika TV, dr. Laura Ene, medic specialist nutriție, diabet și boli metabolice, spune că dieta vegetariană, ca și postul, sunt binevenite, atât timp cât nu contravin cu nevoile organismului. Există riscul creșterii consumului de carbohidrați și de zahăr și, implicit, dezvoltarea unor afecțiuni.

Atât în cazul postului, cât și în cel al unui regim vegetarian, e nevoie de cumpătare.

Iar cel mai important este, spune specialistul Medika TV, să fim foarte atenți la fructele pe care le consumăm. Dr. Laura Ene a explicat care este cantitatea corectă de fructe pe care o putem introduce în meniul zilnic și ce putem să facem dacă am depășit această cantitate și nu vrem ca ea să se transforme în surplus de greutate.

Medicul nutriționist avertizează că alimentația bogată în zahăr poate genera numeroase dezechilibre în organism. Consumul ridicat de zahăr poate să ne îmbolnăvească ficatul.

Dr. Laura Ene le răspunde în direct telespectatorilor la toate întrebările în fiecare miercuri, de la ora 18.00, la Medika TV.

Categorii: Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea