SFATUL PEDIATRULUI: Chestionarul care te ajută să ții sub control astmul copilului

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu le-a împărtășit prietenilor virtuali ai paginii sale de Facebook, Spitalul Virtual pentru Copii, modul în care pot ține sub control astmul copiilor.

Dr. Craiu a făcut cunoscut un chestionar care să îi ajute pe părinți să cunoască boala copilului cât mai bine.

Recent a fost postată, pe site-ul Societății Române de Pneumologie, traducerea ultimei ediții (2020) a Ghidului de Buzunar pentru Managementul și Prevenția Astmului, de la GINA (Global Initiative for Asthma). Acesta se adresează pacienților cu astm care au vârsta mai mare de 5 ani. Există o secțiune specială pentru copiii cu vârsta intre 6 și 11 ani. https://ginasthma.org/translated-reports/”,  a scris dr. Craiu, care spune că prevenția este cea mai importantă.

Scopul principal al tratamentului de prevenție, administrat unui copil cu astm, este acela de a asigura cea mai bună calitate a vieții acelui copil, folosind cea mai mică doză de medicație. Adică să poată face pacientul astmatic toate activitățile obișnuite pe care le fac colegii lui de aceeași vârstă. Si să nu aibă mai mult de o criză pe an.

Cum putem afla cât de bun este controlul actual al copilului nostru cu astm, alergii, wheezing recurent, etc?

Folosind un chestionar special destinat pacienților cu vârstă între 4 și 11 ani (există și pentru cei mai mari, altul, dedicat școlarilor cu vârstă peste 11 ani) numit „scorul ACT”. ACT înseamnă Asthma Control Test și are 2 secțiuni. Una cu întrebări pentru copil și alta cu întrebări pentru părinți.

Aveți aici acces către portalul INSMC unde există chestionarul ACT în limba română – https://insmc.ro/…/Spitalul-virtual-de-…/Calcul-scor-ACT/288

Dacă ați obținut un scor mai mic decât 20 atunci situația copilului dumneavoastră nu este sub un control optim. Necesită un control la medicul dvs, cât mai repede. Înainte să vină vremea virozelor frecvente (cu sau fără școală în persoană, vremea virozelor va veni negreșit)”, a mai scris cunoscutul medic pediatru.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes