Sfatul specialistului Stil de viață

SFATUL NUTRIȚIONISTULUI: Dieta de calitate = inimă sănătoasă (VIDEO)

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de îmbolnăvire și deces la nivel mondial, iar România nu face excepție. Până la jumătate din totalul deceselor au drept cauză principală bolile inimii și aparatului circulator.

Importanța alimentației în prevenirea patologiilor cardiovasculare este binecunoscută. Stresul, oboseala, vârsta, obezitatea, fumatul sunt factori care influențează apariția bolilor cardiovasculare, dar dintre toate, dieta joacă unul dintre cele mai importante roluri. O alimentație nesănătoasă are un impact major în dezvoltarea acestor patologii, iar prevenția, după cum spune medicul Laura Ene, specialist în nutriție, diabet și boli metabolice, are o mare legătură cu alimentația și stilul de viață sănătos.

Sistemul cardiovascular are nevoie de substanțe nutritive benefice – vitamine, acizi grași nesaturați, minerale.

Dieta recomandată în cazul persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare trebuie să fie bogată în zarzavaturi și fructe. Specialiștii recomandă consumul de carne slabă și de pește, lactate dietetice, degresate și cât mai multe legume și fructe bogate în vitamine și minerale.

Trebuie evitate carbohidrații rafinați, carnea procesată, tot ce înseamnă alimente de tip fast-food, băuturile carbogazoase.