ALERTĂ: CORONAVIRUS Știri

SEMNE BUNE! Toți indicatorii pandemiei, în scădere. Totuși, testarea a fost redusă

Ultima raportare a Grupului de Comunicare Strategică indică un număr scăzut de infectări, în România. Este vorba despre 1.307 cazuri confirmate în urma efectuării a 11.111 teste RT-PCR și a altor5.327 teste rapide antigenice. Distribuția pe județe, în tabelul de mai jos.

De la debutul pandemiei, în unitățile medicale s-au efectuat, la cerere sau în baza protocolului medical, 7.376.243 teste RT-PCR și 897.682 teste antigenice. Numărul total al îmbolnăvirilor a fost de 1.056.572, iar cel al pacienților vindecați, de 992.605. Numărul de decese a ajuns la 28.194 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 85 de decese (36 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.087. Dintre acestea, 1.277 sunt internate la ATI. 

Pe teritoriul României, 28.517 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.074 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.160 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 96 de persoane.