SEMNALUL DIN URECHE. Ceara din urechi ne poate spune cât de deprimați suntem

Produsă în mod natural de corpul uman cu scopul de proteja urechile împotriva prafului și microorganismelor, ceara din urechi poate oferi informații esențiale și despre nivelul de depresie al celor care se confruntă cu această afecțiune.

Experții din cadrul University College London și King’s College London au realizat un studiu potrivit căruia pot stadializa depresia, analizând ceara recoltată din urechile pacienților.

Ceea ce au luat în calcul oamenii de știință britanici este nivelul de cortizol, pe care cerumenul îl conține. Cortizolul este un hormon steroid produs de glandele suprarenale și eliberat ca răspuns la stresul fizic și psihic al organismului. Acest hormon are rolul de a ne ajuta să ne adaptăm în situații extreme.

Oamenii de știință au ajuns la această concluzie după ce au analizat mostrele de cerumen recoltate de la 37 de voluntari.

Noi nu avem un laborator în care să analizăm nivelul de depresie. Dar considerăm faptul că depresia este asociată cu o creștere a nivelului de cortizol. Nivelul de cortizol din probele de cerumen pe care le-am analizat ne ajută să putem găsi răspunsuri la toate întrebările noastre legate de depresie” susține dr. Andres Herane-Vives, coordonator al grupului de cercetători, citat de The Sun.

Până acum, specialiștii analizau nivelul cortizolului din organism din mostre prelevate din părul uman, însă metoda era destul de scumpă. Mai mult, analiza probelor de cerumen se realizează și într-un timp mult mai scurt prin comparație cu celelalte metode folosite în prezent în alte state din lume.

Analiza hormonului din probele de cerumen se dovedește a fi eficientă atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere medical. Astfel, experții sunt de părere că pot descoperi o legătură mai clară între depresie și nivelul de cortizol din organism.

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea