Specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara trag un semnal de alarmă și spun că, de multe ori, neoplasmul bronho-pulmonar cu care se prezintă bolnavii în unitatea sanitară nu mai permite decât un tratament paliativ. De aceea, pneumologii susțin că este important că pacienții să se prezinte pentru consult de specialitate încă de la primele simptome, astfel încât această patologie să poată fi diagnosticată în stadii incipiente și să permită administrarea unui tratament curativ.
“Vorbim de pacienții care tușesc de mai mult de trei săptămâni, care au o scădere ponderală accentuată sau hemoptizie (spută cu sânge). Pacientul este internat pentru a putea realiza investigații complexe în vederea stabilirii unui diagnostic”, spune dr. Emanuela Tudorache, specialist pneumolog la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie din Timișoara, citată într-un comunicat al unității medicale.
Pentru stabilirea unui diagnostic cert este adesea necesară realizarea unei endoscopii bronșice cu biopsie. Spitalul timișorean are, de altfel, unul dintre cele mai performante aparate pentru realizarea unei astfel de investigații. Mai mult, există o colaborare cu un laborator de anatomie patologică din Oradea, iar probele prelevate de la pacienți pot fi trimise unui anatomopatolog specializat în cancer pulmonar, care, prin intermediul unor teste de imunohistochimie și a unor teste genetice, poate realiza un diagnostic de precizie.
“Avem mai multe tipuri de celule maligne (canceroase) iar pentru identificarea acestora se folosesc o serie de teste speciale, de imunohistochimie. În plus, prin intermediul unor teste genetice, oncologul poate stabili care este tipul de tratament cel mai indicat pentru fiecare caz în parte. Un alt avantaj este acela că, aceste investigații sunt gratuite iar rezultatele biopsiei le primim între 5 și 10 zile. În funcție de tipul celulei și de stadiul bolii, putem vorbi fie de o intervenție chirurgicală, pe care o realizează chirurgii noștri, fie de administrarea de chimioterapie sau radioterapie, terapie țintită, imunoterapie, fie, în cazurile cele mai avansate, de terapii paliative. Este foarte important să știm tipul celulei maligne pentru că în funcție de această se administrează tratamentul care poate ajunge și la 7000 de euro pe lună”, a mai spus dr. Emanuela Tudorache.
Cancerul pulmonar este, în Europa, al doilea cel mai răspândit tip de cancer. Majoritatea neoplaziilor pulmonare sunt diagnosticate la pacienți cu vârstă de peste 65 de ani.
Cancerul pulmonar provoacă peste 1,6 milioane de decese în fiecare an, iar rata de supraviețuire la 5 ani este de sub 20%.