SECRETELE NUTRIȚIEI. Fibrele alimentare, secretul garantat al oricărei diete. Specialiștii le recomandă și pentru o digestie bună

Pe piața farmaceutică există numeroase terapii medicamentoase care au ca efect scăderea în greutate. Totuși natura este cea care oferă cele mai multe secrete când vine vorba despre slăbit. Înainte de căuta o rețetă de slăbit pe internet sau de a încerca medicamentele depsre care vi s-a povestit de către cunoștințe, încercați să dați o șansă alimentelor bogate în fibre.

Specialiștii explică faptul că fibrele alimentare au un rol esențial în reglarea masei corporale. „Determină senzația de sațietate și de umplere a stomacului. Persoanele care nu mănâncă legume și fibre suficient tot timpul au senzația de foame și au nevoie de cantități mari de mâncare care, din păcate, vin la pachet cu foarte multe calorii„ a explicat dr. Laura Ene, medic primar boli de nutriție și diabetolog, la emisiunea Secretele Nutriției de la Medika TV.

Ce sunt fibrele alimentare?

Fibrele alimentare sunt o formă de carbohidrați care îmbracă peretele celulelor vegetale. Specialiștii explică faptul că în natură există două tipuri de fibre. „Întâlnim fibre solubile și fibre insolubile. Cele solubile se dizolvă în stomac, iar cele insolubile nu se dizolvă și dau volum conținutului intestinal” mai spune dr. Laura Ene.

Fibrele solubile sunt întâlnite în ovăz, orz, căpșuni, mere sau citrice. Rolul lor esențial este de a atrage apa în intestin, fiind foarte benefice atunci când tractul intestinal este blocat. În schimb, fibrele insolubile intră în compoziția unor legume precum varza, brocolli sau conopidă, având ca efect crearea senzației de sațietate.

Specialiștii recomandă consumul a 10-15 grame de fibre/zi, crescând treptat cantitatea cu până la 30 de grame/zi.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes