Vaccinarea cadrelor didactice va constitui, în perioada următoare, o prioritate a campaniei de imunizare împotriva COVID-19. Peste 60.000 de profesori, învățători și educatori urmează să se vaccineze în curând. Pentru asta, Ministerul Educației a transmis Comitetului Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 o listă c necesarul de vaccinuri, conform declarațiilor de intenție ale cadrelor didactice.
Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, e necesar un număr de 44.324 de vaccinuri pentru cadre didactice care au vârsta sub 55 de ani, iar alte 15.622 de persoane care vor să se imunizeze au peste 55 de ani.
În cazul primei categorii, va fi folosit vaccinul produs de AstraZeneca, în timp ce persoanele trecute de 55 de ani vor primi vaccine de la Pfizer sau Moderna.
Ministerul Educației precizează că a transmis CNCAV, în afara necesarului de doze de vaccin, și o situație defalcată pe județe, precum și situația personalului din învățământul universitar care vrea să facă vaccinul.