BREAKING MEDIKA Exclusiv

Se pot apăra bucureștenii de poluarea de peste 700%?

Gradul de poluare absolut halucinant înregistrat în ultima vreme în Bucureşti pare să fi luat prin surprindere pe liderii politici ori cei din administraţie dar era intuit de cetăţenii simpli, cei care cad primii victime ale acestei situaţii incredibile.

Subiectul a fost îndelung dezbătut la emisiunea Medika Special de miercuri seară, moderată de Doru Gheorghiade. Astfel, pe parcursul discuţiilor medicii au explicat cît de periculoasă este depăşirea cu aproape 700% a gradului maxim admis de poluare, dar, mai ales, ce-ar putea face imediat bucureştenii şi nu numai pentru a încerca să-şi păstreze sănătatea.

Totodată, invitaţii prezenţi în platou au remarcat faptul că situaţia a devenit, din păcate, subiect de dispută politică şi de campanie electorală în condiţiile în care astfel de conflicte nu par a genera soluţii practice pentru reducerea poluării în Capitală. De asemenea, în timpul emisiunii medicii au explicat cît de eficientă este folosirea unei măşti faciale antipoluare în momentele de vîrf şi care ar fi unele soluţii administrative care ar putea fi aplicate pe termen mediu în Bucureşti.

La emisiune au participat, în studio, dr. Magdalena Ciolan, medic primar pneumolog la Spitalul “Marius Nasta”, dr. Radu Ţincu, medic primar toxicolog, secţia ATI din Spitalul Floreasca, consilierul general USR, Octavian Berceanu, Radu Gănescu, preşedintele coaliţieie Organizaţiilor pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), iar prin telefon a participat climatologul Roxana Bojariu de la Administraţia Naţională de Meteorologie. (A.N.M.)

ALERTĂ! Poluare din București mai mare decât cea din Sidney după incendiile mileniului. Vezi în seara asta, LIVE, ce spun specialiștii. Cine e afectat și care sunt pericolele.Câți români mor în fiecare an din cauza poluării. Ce recomanda ministrul Mediului. Un nou drog face ravagii printre tineri. Câte de ușor se poate cumpăra substanța ilegală care a băgat zeci de tineri în spital.Invitați:Dr. RADU ȚINCU, medic primar ATI, toxicolog, Sp Floreasca OCTAVIAN BERCEANU, Consilier General USR Primăria Capitalei Dr. MAGDALENA CIOBANU, medic primar pneumolog, Sp Marius Nasta, coordonator Programul Național STOP FUMAT RADU GĂNESCU, președinte COPAC, Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România PRIN TELEFON:COSTEL ALEXE, Ministrul MediuluiROXANA BOJARIU, climatolog ANM

Gepostet von Medikatv am Mittwoch, 8. Januar 2020