Din cauza pandemiei de COVID-19, presiunea pusă pe sistemul medical din România transformă spitalele în adevărate locuri ale morții. Rudele îndurerate ale pacienților decedați aduc acuzații grave medicilor și asistentelor care au comis grave erori medicale.
Într-o astfel de situație este și Oana Lăzărescu, avocat în Arad, a cărei mamă a murit în data de 13 decembrie 2020, din cauza COVID-19. Femeia susține că pe lângă faptul că mama sa nu a fost tratată corespunzător de medici și asistente, a primit tratament, potrivit fișei medicale, chiar și după ce i-a fost anunțat decesul.
„Era a 15-a zi după testarea pozitivă, s-a pus tratament COVID-19, fără alt test. 3 zile a fost bine, a 4-a zi nu s-a mai putut ridica din pat. Mi s-a spus că e vorba despre un medicament, Furosemid, mi s-a spus că va fi dusă la un CT. I s-a pus o suspiciune de tumoră hipogastrică, a fost dusă în UPU și a decedat în timpul investigațiilor CT. Consultând fișa medicală am observat că i s-a administrat medicație, chiar la o zi după deces. Termometrizare, saturație măsurată. Toate apar pe foaia de observație. Spitalul a făcut investigații, s-au dat câteva sancțiuni”, a declarat Oana Lăzărescu, în direct la Medika TV.
Explicațiile oferite de Florina Ionescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Arad, unitatea în cadrul căreia mama Oanei Lăzărescu și-a pierdut viața sunt halucinante: „Asistenții medicali au completat în avans evoluția zilnică a stării de sănătate a pacientei”.
Adriana Beldimar, fiica unei alte paciente care a murit în spital susține că mama sa și-a pierdut viața în urma internării în secția ATI, din cauza administrării unei doze prea mare de sedative. Mai mult, femeia a explicat că reprezentanții unității medicale au încurcat documentele și nu și-a putut înmormânta mama creștinește.
„Prima dată am primit adeverința de la spital că putem să o îngropăm creștinește pentru că trecuseră cele 14 zile și nu mai este contagioasă. Am dus-o la firma de pompe funebre, am cumpărat haine. După care ni se spune de către firmă: ne pare rău, dar stați că am primit un telefon că e deces asociat SARS-CoV-2 și dacă vom face slujbă și priveghi ne fac dosar penal”, a explicat Adriana Beldimar, în direct la Medika TV.
Cele două femei, alături rudele altor pacienți decedați care au trecut prin aceleași experiențe au depus plângeri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, iar acum așteaptă concluziile procurorilor.