Sfatul specialistului Stil de viață Știri

Scrâșnești din dinți? Iată ce ți se poate întâmpla! Când e momentul cel mai potrivit la ajungi la dentist (video)

Sensibilitatea dinților este o problemă frecvent întâlnită. Aceasta nu ține cont de vârstă, deși, de regulă, e întâlnită mai ales în cazul persoanelor care au vârste cuprinse între 20 și 50 de ani. Asta nu înseamnă încă că problemele nu pot să apară și la alte vârste.

Sensibilitatea dentară se dezvoltă în timp și nu apare peste noapte, iar cauzele pot fi multiple. Cele mai frecvente sunt cele legate de deteriorarea smalțului, ca urmare a consumului frecvent de alimente acide, din cauza scrâșnetului din dinți și chiar din cauza unui periaj excesiv și incorect. Sensibilitatea apare în momentul în care smalțul se “tocește”, iar dentina, partea internă mai moale a dintelui, devine expusă la factorii declanșatori de durere. Aceștia pot fi mâncarea sau băutura prea calde sau prea reci, dar și momentul periajului zilnic.

Medicul stomatolog Andra Culuri a vorbit la Medika TV, în emisiunea Medika Dent, despre cauzele hipersensibilității dentare, dar și despre tratament. Potrivit specialistului, indicat e ca atunci când constatăm că avem o problemă să ne adresăm medicului stomatolog, singurul care poate stabili cel mai indicat tratament. Acesta depinde în primul rând de cauza apariției sensibilității dentare, iar medicul este cel mai în măsură să stabilească ce i se potrivește fiecărui pacient.