Acumen Integrat anunță organizarea Conferinței Management Performant în Instituțiile Medicale din România în 2012. Evenimentul va avea loc la București, în perioada 26-28 septembrie 2012, la Hotel Intercontinental.
Evenimentul cuprinde două zile de conferință (26 și 27 septembrie) și un workshop alcătuit dintr-o simulare (28 septembrie) a administrării unei unități spitalicești.
În contextul în care sistemul medical din România este în proces de aliniere la standardele internaționale și la normele europene, conferința va reuni practicieni, medici și manageri din instituțiile medicale din România, interesați de managementul medical în sectorul public și privat, în scopul promovării bunelor practici în administrarea serviciilor de sănătate.
Pe parcursul celor două zile de conferință, vor fi prezenți experți români din organizații precum:
- Clinica Anima, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, Delta Hospital, Gral Medical, Info Sănătate, Spitalul Pelican, Spitalul Sf. Constantin, Medo Medical Center, Spitalul Municipal de Urgență Moinești, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Life Dental Care.
Conferința va fi deschisă de dl. dr. Sorin Oprescu, primar general al Municipiului București.
Aceștia vor prezenta bune practici pe baza unor studii de caz, detaliate în cadrul a trei module:
- Organizarea și acreditarea instituțiilor medicale – instituirea unui management performant;
- Managementul proceselor instituțiilor medicale – asigurarea calității serviciilor prestate;
- Fidelizarea personalului medical și creșterea satisfacției pacienților prin intermediul serviciilor oferite.
Cosmin Chindriș, manager de proiect în cadrul Acumen Integrat, consideră că „Acest eveniment aduce în prim-plan patru perspective asupra managementului din instituțiile medicale din România. Va fi prezentată perspectiva instituțiilor private de sănătate, a spitalelor publice, a evaluatorilor din comisia de acreditare CONAS și perspectiva consultanților din acest sector. Prin această inițiativă, dorim să contribuim la creșterea nivelului de expertiză în cadrul instituțiilor medicale din România, prin diseminarea de bune practici privind managementul performanței în sectorul medical.”
Cu ocazia Conferinței Management Performant în Instituțiile Medicale din România, Acumen Integrat organizeaza, în 28 septembrie, în premieră pentru România, simularea Friday Night at the ER. Prin acest joc de societate (board game) este simulate atât administrarea unui spital, cât și optimizarea resurselor și a performanței serviciilor din departamentele: Urgență, Chirurgie, Terapie Intensivă și asistență medicală.
Pentru detalii despre program, vorbitori, taxă de participare, reduceri și modalități de înscriere, vă invităm să accesaţi pagina oficială a Conferinței: www.medical.kpis.ro
Despre Acumen Integrat
Acumen Integrat este o companie românească de cercetare şi consultanţă, cu sediul în Cluj-Napoca, specializată în oferirea de soluţii în managementul performanţei la nivel strategic, operaţional şi individual. Serviciile oferite cuprind implementarea de sisteme de management al performanţei, audit de performanţă, optimizarea folosirii indicatorilor de performanţă, instruire profesională şi management de proiect. Compania operează IndicatoridePerformanta.ro, cea mai mare comunitate de profesionişti din România specializată în măsurarea şi managementul performanţei.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să ne contactaţi:
Manager de proiect
Cosmin Dumitru Chindriş
Tel.: +40 740 963 912
Email: Cosmin.Chindris@acumen.ro
Web: www.acumenintegrat.ro
Marketing
Gabriela Grosu, Coordonator Marketing şi Comunicare
Tel.: +40 264 414 360 / +40 726 268 669
Email: Gabriela.Grosu@acumen.ro
Web: www.acumenintegrat.ro