Scenariu inedit: cum ar putea arăta concertele UNTOLD sau NEVERSEA pe vremea pandemiei

Măsurile de relaxare nu schimbă prea mult participarea la evenimente de tipul marilor concerte. Pe timpul pandemiei, organizatorii unor evenimente anuale, mult așteptate în principal de tineri, nu au luat încă o decizie cu privire la anularea acestora. Se caută însă soluții pentru ca evenimente cum sunt UNTOLD sau NEVERSEA să se poată desfășura, chiar și pe timpul pandemiei.

Pentru ca evenimente cu istorie bogată să poată avea loc în condiții de siguranță, cu respectarea distanțării sociale, ANCOM vine cu o propunere îndrăzneață pentru România, dar care e implementată deja cu succes în alte țări: concertele de tip drive-in.

Practic, participanții pot merge la concert cu mașina și pot asista la eveniment din interior, fără să riște să intre în contact cu alte persoane și să se îmbolnăvească.

În acest sens, ANCOM ar putea acorda licențe pentru organizarea unor astfel de evenimente.

“Pentru că în perioada stării de urgență am primit mai multe solicitări pentru a sprijini organizarea de diverse evenimente de tip drive-in (cinema, concerte live), vom acorda licențe pentru frecvențe radio de putere mică în banda FM, pentru a asigura coloana sonoră a acestor evenimente, astfel încât publicul să se poată bucura în siguranță de spectacol din autoturismele proprii, utilizând aparatele radio. Și industria de entertainment, la fel ca întreaga societate, se adaptează condițiilor actuale și mă bucur că printr-o bună colaborare cu Consiliul Național al Audiovizualului am putut identifica rapid o soluție pentru ca aceste evenimente să se poată desfășura în condiții optime”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Organizatorii UNTOLD și NEVERSEA au anunțat, recent, că evenimentele nu au fost anulate.

Festivalul UNTOLD ar trebui să aibă loc în perioada 30 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca, iar pe lista celor care ar trebui să cânte se numără The Pussycat Dolls, Iggy Azalea şi David Guetta.

Festivalul NEVERSEA a fost programat pentru perioada 2 – 5 iulie, la Constanța, iar printre cei care ar trebui să concerteze la eveniment se numără Black Eyed Peas, Timmy Trumpet, Nina Kraviz, Dub FX și alții.

Categorii: Știri
Tags: , , , , ,
Ți-ar putea plăcea