Scandalul deceselor uitate! Generalul dr. Ion Oprea, întors la Spitalul Suceava să se ancheteze singur

Apar din ce în ce mai multe suspiciuni cu privire la faptul că datele oficiale privind numărul de îmbolnăviri și decese COVID-19, raportate zilnic, sunt corectate, din condei, pentru a induce ideea unei anumite evoluții. Specialiștii vorbesc despre un anumit platou pe care s-ar afla România, de 2-3 săptămâni, imagine care este reflectată de un nivel constant al îmbolnăvirilor care s-au învârtit în jurul numărului 300. Imaginea este una care să mențină tensiunea și nivelul de alertă, dar și să lase impresia că autoritățile țin în frâu evoluția crizei.

Au existat numeroase semnale din teritoriu că datele colectate de direcțiile de sănătate publică nu corespund cu cele anunțate zilnic de Grupul de Comunicare Strategică. Apogeul a fost atins, în ultimele două zile, când au fost raportate decese înregistrate în urmă cu câteva săptămâni. De exemplu, decesul unei paciente din Arad, survenit pe 8 aprilie, a fost anunțat abia joi, la 22 de zile distanță. Direcția de Sănătate Publică a declanșat o anchetă la Arad anunțând că decesul nu a fost raportat de reprezentanții acestuia nici către DSP, nici către INSP. Vineri, au fost anunţate şase noi decese ale unor pacienţi din judeţul Suceava, persoane care murit în spital, la începutul lunii aprilie. Primul avertisment public privind ascunderea unor decese înregistrate la Suceava, a venit, în urmă cu o săptămână, la ședința online a Camerei Deputaților. Atunci, deputatul de Suceava, Alexandru Băișanu, a a transmis: ”Vreau să vă spun că în perioada 23 martie – 23 aprilie în Suceava au murit 184 de oameni, de Coronavirus, nu doar 96. Şi am documente în acest sens. Deci 88 de persoane nu au fost raportate. Asta înseamnă că 35,11% din decedaţii României provin de la Suceava. De ce se ascund cifrele? Asta trebuie să stabilească organele de anchetă.”

Ulterior, au venit explicații de la generalul Ionel Oprea, coordonatorul militar al activităților medicale din Spitalul Județean Suceava care a găsit acarul Păun, spunând că ar fi fost vina unei asistente care nu a înregistrat decesele în evidențele spitalului, dar că acestea erau consemnate la morga unității.

Raportarea, în cursul zilei de vineri, a șase decese care s-au produs în urmă cu aproape o lună, l-au determinat pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru să solicite o anchetă. Culmea este că cel desemnat să se ocupe de verificări este chiar generalul Ionel Oprea, care va trebui să se ancheteze singur și să explice de ce, timp de aproape o lună, pe durata mandatului său la conducerea spitalului, nu a făcut aceste comunicări.

Secretarul de stat Ionel Oprea a declarat, tot vineri, pentru un post național cum a găsit neconcordanțele între cele două evidențe privind decesele: “Am mers la condica de decese la Morgă şi nu corespundea cu numărul datelor din sistem. Atunci am constatat un număr de 10 sau 11 foi de observaţie care nu fuseseră operate. Mi s-a spus că era vorba despre urgenţe care din UPU au urcat direct în Terapie unde au şi decedat în mai puţin de o zi”, a afirmat Ionel Oprea. El a dat dispoziţie scrisă ca aceste lucruri să fie remediate şi raportate, dar acest lucru nu s-a întâmplat.“Cu toate că am dat dispoziţie în scris, când am revenit şi am verificat iarăşi după 20, o parte din ele nu fuseseră introduse în sistem. Doamna de acolo a spus: «Ştiţi, m-am temut să le introduc să nu se interpreteze». Ce să se interpreteze, doamnă?” El a mai explicat că raportările au fost pierdute între Terapie Intensivă și  Boli Infecţioase, fiecare dintre angajații celor două secții crezând că este responsabilitatea celorlalți.

Generalul care a predat joi comanda spitalului către un manager civil este acum în situația de a reveni la problemele de la Suceava pentru a explica brambureala deceselor și a convinge opinia publică de faptul că nu s-a încercat distorsionarea adevărului în legătură cu victimele făcute de COVID-19 în acest județ.

Suspiciunile privind erorile intenționate în raportările oficiale au fost transmise și de un fost secretar de stat din Ministerul Sănătății, dr. Sorin Paveliu, care, într-o emisiune la Medika TV, a subliniat posibilele interese din spatele acestor informații furnizate eronat (detalii AICI).

Categorii: Breaking Medika
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea