Scandal de corupție la Spitalul Municipal Timișoara. Reacția primarului Dominic Fritz

Șapte cadre medicale, șase medici și o asistentă, din cadrul Spitalului Municipal Timișoara au fost plasați sub control judiciar sub acuzația de luare de mită în formă continuate.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sunt cercetate 40 de cazuri de luare de mită comise de angajații Spitalului Municipal Timișoara.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Dominic Fritz a criticat atitudinea medicilor acuzați de fapte de corupție. „Sunt siderat şi înfuriat. Aproape toţi medicii din secţia de chirurgie oncologică de la Spitalul Municipal sunt acuzaţi de procurori că au luat şpagă, în mod repetat, de la pacienţi şi familiile lor. Asta doar două luni după ce fostul şef al aceleiaşi secţii a fost condamnat la 3 ani de închisoare (cu suspendare) tot pentru luare de mită” susține edilul Timișoarei în postarea sa.

Dominic Fritz mai spune că dovezile procurorilor sunt copleşitoare, în cazul de luare de mită de la Spitalul Municipal. ”Deşi au dreptul la prezumţia de nevinovăţie, dovezile prezentate de procurori în comunicat sunt copleşitoare. Este incalificabil să te foloseşti de suferinţa şi disperarea oamenilor pentru a face un ban în plus. Orice caz de corupţie în spitale este şi o palmă dată tuturor medicilor şi asistentelor care cu pasiune şi dăruire fac bine oamenilor şi salvează vieţi”, a precizat Fritz.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea