Departamentul pentru sănătate de la Moscova a fost acuzat că nu a raportat 60% dintre decesele COVID-19. În urma acestor acuzații, oficialii au reacționat și au transmis că datele sunt “absolut deschise”, dar că de fapt au fost raportate doar decesele în cazul cărora autopsia a stabilit că au fost cauzate direct de complicațiile date de coronavirus.
Departamentul de sănătate din Moscova a transmis că autoritățile au efectuat autopsii în proporție de 100% victimelor suspectate că ar fi murit din cauza coronavirusului și au confirmat că 639 de persoane au murit direct din cauza complicațiilor provocate de virus în aprilie.
“În alte cazuri, este imposibil să punem COVID-19 ca fiind cauza decesului”, au transmis reprezentanții Departamentul de sănătate de la Moscova, citați de CNN.
În mai mult de 60% din cazurile suspectate, decesele au avut alte cauze evidente, cum ar fi insuficiența cardiacă, stadiul terminal al unor cancere, leucemie și alte boli incurabile.
Oficialii din domeniul sănătății ruse susțin că, obligatoriu, tuturor persoanelor decedate cu suspiciunea de coronavirus li se face obligatoriu autopsie, pentru a se stabili cu certitudine diagnosticul și cauza morții, “în contrast cu practica din majoritatea celorlalte țări”. Oficialii ruși au adăugat că “Diagnosticele post mortem și cauzele de deces înregistrate la Moscova sunt prin urmare, datele extrem de exacte, iar datele despre mortalitate sunt complet deschise. Este imposibil să numești cauza morții ca fiind COVID-19 în alte cazuri. “
CNN a raportat săptămâna aceasta că Moscova a înregistrat o creștere a mortalității în aprilie, potrivit datelor registrului civil. Orașul a înregistrat 11.846 de certificate de deces în acea lună, cu aproximativ 20% mai multe comparativ cu media ultimilor zece ani, de 9.866 de decese.
Statisticile din capitala Rusiei au fost examinate, deoarece observatorii notează numărul total relativ redus de decese în Rusia – un total care în prezent se ridică la 2.305, conform Universității Johns Hopkins – chiar și când țara ocupă locul al doilea în lume în ceea ce privește numărul de cazuri confirmate, de peste un sfert de milion.
Rusia are cel de-al doilea număr cel mai mare de cazuri după SUA, iar Moscova este cel mai afectat oraș al țării. Conform statisticilor oficiale, Moscova a înregistrat un număr total de 1.290 de decese dintr-un total oficial de peste 130.000 de cazuri înregistrate, deși primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a declarat că numărul persoanelor infectate ar putea fi, în realitate, mai mare.