Societatea Națională de Neuroștiințe, în parteneriat cu Organizația Științifică a Studenților la Medicină și Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’, va organiza în cadrul Săptămânii Conștientizării Creierului (10-14 martie) mai multe evenimente care au ca scop conștientizarea de către opinia publică și factorii de decizie a progresului în înțelegerea funcționării creierului normal și patologic, dar și a problemelor cu care se confruntă cercetătorii în neuroștiință.
Evenimentele, desfășurate cu ocazia c, vor avea loc la Facultatea de Medicină, Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’, participarea fiind liberă, informează un comunicat de presă.
Unul dintre cele mai importante evenimente din cadrul acestei săptămâni este Conferința ‘Creier pentru societate’ care va avea loc vineri și va fi urmată de o masă rotundă și dezbateri.
În perioada 10-14 martie 2014 are loc ‘Săptămâna conștientizării creierului’, cunoscută internațional ca Brain Awareness Week (BAW), eveniment inițiat de fundația americană DANA ca un cadru de popularizare globală a importanței cunoașterii creierului pentru umanitate.
Astfel, luni va fi organizată Ziua deschisă a Laboratorului de Neuroștiințe, în zilele de 12 și 13 martie vor avea loc sesiuni științifice interactive, în data de 14 martie va fi organizată o competiție de prezentări studențești.
Sursa: AGERPRES