SĂNĂTATE ORALĂ. Investigația pe care trebuie să o repeți an de an ca să păstrezi dinții sănătoși

Un control de rutină la medicul stomatolog, cu o frecvență de cel puțin o data pe an, poate salva pacientul de o sumedenie de probleme stomatologice, de traumă și de un buget considerabil cheltuit pentru sănătatea orală.

Invitat la emisiunea Medika Dent, medicul stomatolog Dan Borțeanu, a atras atenția asupra importanței realizării unei radiografii panoramice, la consultul anual, care poate surprinde o sumedenie de aspecte în funcție de care medicul poate să tragă concluzii asupra sănătății dinților.

”O radiografie panoramică oferă imaginea asupra rădăcinilor dinților, a osului, asupra sinusurilor, ceea ce poate duce la descoperirta unor infecții, etc. Chiar dacă pacientul este aparent sănătos, în principiu, tot se recomandă să se facă această radiografie panoramică. ” a subliniat dr. Dan Borțeanu.

Controlul de rutină, la stomatolog, se recomandă a fi realizat de două ori pe an, dar o bună prevenție poate fi asigurată și atunci când mergem cel puțin o data pe an în cabinetul stomatologului. În cadrul acestei vizite, se pot observa probleme cum ar fi retracția gingivală, ocluzia deformată, apariția cariilor, etc. Cu ocazia controlului de rutină, este recomandat și periajul pentru îndepărtarea tartrului .

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes