Salvatori la înălțime, serialul despre ambulanțele din aer care salvează vieți pe pământ, rulează la Medika TV

Din această seară, telespectatorii Medika TV intră în culisele misiunilor medicale care salvează vieți, la limită, prin intervenții pe calea aerului. ”Salvatori la înălțime” este titlul unei serii de documentare în care protagoniști sunt membrii unor echipe medicale de intervenție pe calea aerului, care au făcut istorie.

Serviciul medical are acoperire în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord și este o prelungire a serviciilor terestre de ambulanță. Camerele îi urmăresc pe paramedicii și medicii de la bordul elicopterelor Helimed, în curse contra cronometru pentru preluarea unor pacienți aflați în locuri greu accesibile, la distanță de serviciile medicale de urgență. Iar salvatorii sunt și ei oameni, cu trăiri, vulnerabilități, prietenii și frici. Documentarele sunt o înșiruire de emoții, trecând de la dramatismul pierderii unei vieți la bucuria salvării unui copil.

Urmărește, din această seară, la Medika TV, seria de documentare ”Salvatori la înălțime”! În fiecare luni, de la ora 21,00.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes