Salvați Copiii România investește în reabilitarea Maternității Polizu. Și tu poți participa la această campanie

„Cântec de leagăn pentru Polizu” este numele proiectului inițiat de organizația Salvați Copiii România și care îli propune reabilitarea și dotarea cu echipamente medicale a Maternității Polizu. Persoanele interesate se pot alătura campaniei donând 2 euro la numărul de telefon 8844.

Cu o valoare de peste 3 milioane de euro, prin acest proiect vor fi modernizate și dotate cu aparatură medicală secțiile ATI, Obstetrică Ginecologie 4, secția Neonatologie și Blocul Operator ale Maternității Polizu.

„Am făcut muncă de pionierat în domeniu şi, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunităţile vulnerabile, cât şi în ceea ce priveşte întărirea capacităţii spitalelor în salvarea şi îngrijirea nou-născuţilor. Avem în medici cei mai buni parteneri şi astfel reuşim să sprijinim concret sistemul medical cu ceea ce este necesar, dar eforturile trebuie consolidate cu politici de sănătate coerente şi care să corecteze disparităţile„ susține Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România.

Cei interesaţi se pot alătura campaniei “Cântec de leagăn pentru Polizu” printr-o donaţie de 2 euro lunar, la 8844, cu textul SALVEZ.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea