Șaisprezece medici din România au primit marți creditare din partea Consiliului European de Resuscitare pentru utilizarea tehnicilor învățate în cadrul primului Curs European de Traumă, organizat pentru prima oară în țara noastră, la Centrul Național de Instruire în Asistență Medicală de Urgență și Dezastre de la Târgu Mureș.
‘Este primul Curs European de Traumă care se organizează în România, de către Consiliul European de Resuscitare în parteneriat cu Fundația pentru SMURD. La curs au participat 16 medici din România — din spitale, respectiv din unitățile de primiri urgențe, anestezie terapie intensivă și de la ambulanță — și 10 instructori, dintre care cinci din România și cinci țări ale UE. Este primul curs european de traumă care se desfășoară în România, a durat două zile și jumătate, toți cei 16 participanți au reușit să treacă examenul final și au primit acreditarea din partea Consiliului European de Resuscitare să utilizeze tehnicile învățate în țările UE’, a declarat marți dr. Cristian Boeriu, coordonatorul SMURD.
Potrivit acestuia, printre cei 16 medici care au participat la Cursul European de Traumă de la Târgu Mureș s-au numărat și patru medici tineri, cu posibilități materiale reduse, cărora Fundația pentru SMURD le-a oferit burse, în sensul suportării taxei de curs, precum și a costurilor cu cazarea și masa.
Boeriu și-a exprimat speranța ca acest curs să fie urmat și de altele, astfel încât unicul Centru Național de Instruire în Asistență Medicală de Urgență și Dezastre, care a fost deschis anul trecut, în octombrie, la Târgu Mureș, să găzduiască cel puțin alte două-trei evenimente similare, anual.
‘Noi sperăm ca acesta să fie doar începutul, pentru că intenția Consiliului European de Resuscitare este să extindă acest tip de curs în toate țările UE, România fiind una dintre puținele țări în care, până în acest moment, nu s-au desfășurat astfel de cursuri și iată, acum, intrăm în circuitul european. Sperăm că vom reuși să organizăm între două și trei cursuri pe an, există foarte multe țări UE în care se desfășoară. În medie sunt 3-4 cursuri pe țară, noi, centrul de la Târgu Mureș, am fi foarte mulțumiți dacă am reuși să organizăm două-trei cursuri’, a precizat Cristian Boeriu.
Sursa: AGERPRES