S-AU ÎNTORS ACASĂ. Ce au făcut în SUA medicii militari români, trimiși să lupte cu coronavirusul

O echipă alcătuită din 15 medici, asistenți și specialist CBRN din Ministerul Apărării Naționale s-a aflat, timp de două săptămâni, în statul Alabama din SUA, unde a avut un schimb de experiență cu medicii americani. Echipa din România a muncit cot la cot cu specialiștii americani, în cea mai afectată țară din lume de pandemia actuală. În SUA s-au înregistrat cele mai multe îmbolnăviri de pe glob, peste 2 milioane cazuri fiind raportate până acum.

Timp de două săptămâni, românii au avut misiuni de asistență în contextul pandemiei de COVID-19 și au participat la sesiuni comune de informare și intervenție în spitale și cămine de bătrâni.

“Nu vom uita acest act de bunătate şi ajutor în momente grele. Ţările noastre vor fi mereu alături, la bine şi la rău“, a spus ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, care a întâmpinat echipa de medici militari români la revenirea în țară.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, “cei 15 militari și civili din Ministerul Apărării Naționale activează în domeniul medical – cinci medici și cinci asistenţi medicali care fac parte din personalul spitalelor militare de urgenţă din Braşov, Constanţa, Craiova, Galați, Piteşti şi Timişoara – și în domeniul apărării chimice, biologice, radiologice și nucleare – cinci ofițeri cu experienţă în domeniu din Statul Major al Apărării şi Statul Major al Forţelor Terestre”.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes