S-A REDESCHIS! Spitalul Colentina, disponibil și pentru pacienții non-COVID

Spitalul Clinic Colentina anuță că și-a redeschis secțiile pentru pacienții non-Covid. Anunțul vine după mai bine aproape două luni de așteptare, timp în care spitalul a luat măsuri pentru separarea activității medicale dedicată COVID-19, de cea dedicată pacienților care nu sunt infectați de SARS-CoV-2. Spitalul a amenajat un corp de clădire în care continuă îngrijirea pacienților COVID-19 cu afecțiuni acute medicale și chirurgicale. Restul spațiilor au rămas deschise pentru ceilalți bolnavi cu afecțiuni din specialitățile Medicină Internă, Cardiologie, Recuperare Medicală, Medicina Muncii, Gastroenterologie, Urologie, Neurochirurgie, Ortopedie,1 Hematologie, Neurologie, Chirurgie, Dermatologie, Parazitologie, Reumatologie.

Pe baza biletului de trimitere către medicul de specialitate, pacienții pot face programare la numărul de telefon: 021 317 3245, numărul din Centrala Spitalului Colentina, de unde sunt direcționați pe secția dorită. Spitalul poate efectua internări, în regim de spitalizare de zi.

Înainte de pandemia de COVID-19, în Spitalul Colentina cele peste 800 de cadre medicale tratau, anual, peste 200.000 de pacienţi, nu doar din Bucureşti şi Ilfov, ci din întreaga ţară. Unele proceduri medicale sunt realizate exclusive în Spitalul Colentina ceea ce înseamnă că, de la debutul pandemiei, pacienții nu au beneficiat de ele. În alte cazuri, bolnavii care se tratau în această unitate medicală au fost redirecționați către alte spitale, non-COVID.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes