S-a decis! Centrele comerciale sub 15.000 mp și terasele pot fi deschise în Starea de Alertă. Arafat și ministrul Tătaru reacționează

Pe durata stării de alertă se pot deschide „centre comerciale mici de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare”. Așa au decis deputații juriști în noul raport privind legea privind măsurile din Starea de Alertă, raport care urmează să intre la vot final. De asemenea, se pot deschide și terasele.

Autoritățile medicale au reacționat imediat la această veste.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat miercuri seară la Digi 24 că acolo unde, în lege, apare mențiunea ”pot fi” e ”loc de discutat”.  

Clar că unele propuneri (din Legea privind starea de alertă – n.r.) sunt la presiunea unor entităţi, unor grupuri. Trebuie să vedem cum vom rezolva această problemă. Am văzut că sunt locuri unde se spune că pot, asta înseamnă că CNSSU poate să spună nu, cum ar fi terasele. Dacă scrie pot sau se poate, asta înseamnă că avem loc de discutat”, a declarat Arafat.

Întrebat despre deschiderea mall-urilor, secretarul de stat a spus că este exclus să se redeschidă cinematografele şi zonele de food court: ”O să se discute la CNSSU. Cinematografe este exclus să ai, food court-ul la fel, ăsta este spaţiul unde s-a considerat că este un risc major. S-au păstrat deschise spălătoriile, optica medicală. O să analizăm ce înseamnă magazinele mici, o să analizeze epidemiologii, dacă e bine de acum, de la 1 iunie sau mai târziu”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Europa Fm că ”orice aglomerație înseamnă și o reactivare a  unor focare”: “Orice aglomerație a populației înseamnă și o reactivare a unor focare. Se întâlnesc persoane care au stat în comunități izolate, mici, diferite. Aceste comunități care se constituie pot fi cele care dau și o transmitere. Nu putem ști cine este asimptomatic, cine poate da această boală, iar epidemiologic nu putem controla ce va urma. Rămâne o relaxare progresivă pentru a gestiona din fașă un număr de cazuri noi care ar putea urma”

Dar nu putem lăsa ca într-o pandemie să gestionăm politic criza”, a adăugat ministrul Sănătății.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes