Peste 200 de farmacii din țară au participat la un studiu de evaluare privind riscurile apariției diabetului de tip 2. Datele au arătat că peste 20% dintre cei care au participat la această evaluare riscă să dezvolte boala.
Proiectul medical a fost lansat în luna mai a acestui an, iar rolul său a fost acela de a preveni și depista la timp diabetul de tip 2, în următorii 10 ani. Datele au arătat că peste 4000 de persoane au participat la această evaluare, toate cu vârsta de peste 18 ani. Datele au arătat că 21,8% au istoric de glicemie crescută, 22,2% au istoric de diabet în familie (rude de gradul 1), în timp ce 41,6% dintre respondenți sunt supraponderali iar 27,9% suferă de obezitate.
Diabetul de tip 2 este cel mai frecvent tip de diabet și reprezintă 90% dintre toate cazurile de boală. Statisticile arată că la nivelul țării noastre 1 din 9 persoane se confruntă cu această problemă medicală. Cea mai afectată categorie de persoane sunt cele din categoria de vârstă 60-70 de ani. La nivel național peste 800.000 de persoane sunt înregistrate în Programul Național de Diabet Zaharat și beneficiază de medicație specifică.