Românii s-ar putea trata de COVID-19 cu Ivermectină adusă din Bulgaria. Medicamentul așteaptă aprobarea OMS pentru a putea fi utilizat pe scară largă

Tot mai multe teste clinice arată că Ivermectina dă rezultate în tratarea COVID-19. O comisie a Organizației Mondiale a Sănătății urmează să analizeze studiile clinice și să dea un răspuns dacă acest medicament va fi sau nu introdus în schema terapeutică.

Din păcate, deși autorităților din România li s-a solicitat să aprobe realizarea unui studiu clinic privind eficiența Ivermectinei în cazul bolnavilor de COVID-19, până acum nicio instituție nu a oferit un răspuns.

Noi am oferit Ministerului Sănătății posibilitatea de a dona 10.000 de tablete pentru trial-uri clinice, pentru ca medicii din România să aibă o opinie. Nu am primit aprobarea de a aduce medicamentul, în prezent stă într-un depozit în Bruxelles și așteptăm să-l aducem medicilor pentru a-l testa. Voiam doar să aflăm o opinie medicală”, a explicat Dragoș Damian, președintele Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente, în direct la Medika TV.

România nu fabrică acest produs farmaceutic, dar dacă Organizația Mondială a Sănătății l-ar aproba, atunci singura șansă de a-l obține mai repede ar fi să-l aducă din Bulgaria.

Noi am putea doar să importăm Ivermectina, nu să o fabricăm. Nu s-a fabricat niciodată pentru uz uman în România, în schimb se fabrică în multe țări din Uniunea Europeană, toate au câte 4 – 5 preparate de Ivermectină pentru uz uman. Agenția Medicamentului din Bulgaria și Guvernul bulgar au decis ca Ivermectina să devină medicament fără prescripție medicală și medicii îl indică în tratamentul infecției cu SARS-CoV-2”, a mai spus Dragoș Damian, la Medika TV.

Conform Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, în România este aprobat un singur medicament de uz uman care conține Ivermectină, sub formă de cremă, administrat în acnee rozacee.

Categorii: Sănătatea în România, Sfatul specialistului, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea