România va primi peste 2000 de doze de vaccin pentru imunizarea împotriva „variolei maimuței”

Cazurile de „variola maimuței” se răspândesc cu repeziune în Uniunea Europeană. Astfel, Comisia Europeană și-a luat angajamentul de a distribui vaccin în toate statele membre. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat public faptul că și țara noastră se așteaptă să primească acest ser.

Potrivit declarațiilor oficiale pe care le-a făcut Alexandru Rafila, ministrul Român al Sănătății, România urmează să primească peste 2000 de doze de vaccin pentru a asigura imunizarea împotriva virusului care provoacă „variola maimuței”. „ Este imporantă identificarea cazurilor și a contacților, eventual vaccinarea lor nu trebuie măsuri suplimentare pentru că a exista în apropierea României un astfel de caz. România o anumită cantitate de vaccinuri gratuit, este o disponibilitate limitată la nivelul Uniunii Europene, probabil vom putea primi gratuit o cotă parte de vaccin similară cu populația României, din totalul populației Uniunii Europene, deci probabil undeva la 2000 – 2000 și ceva de doze” a precizat Alexandru Rafila.

Totodată, ministrul Sănătății a explicat faptul că pentru contacții persoanelor deja bolnave este nevoie de administrarea a două doze de vaccin, pentru ca imunizarea să poată fi asigurată. „Pentru un contact este necesară administrarea a două doze de vaccin la un anumit interval de timp, pentru asigurarea protecției. Nu s-a stabilit când vor ajunge, vă spuneam doar că este în desfășurare acest mecanism european. Vaccinul va ajunge în România exact în același timp cu alte țări din Uniunea Europeană” a explicat ministrul Sănătății.

Italia a raportat recent 20 de cazuri de boală, iar în urmă cu o zi a fost depistat și primul caz de „variola maimuței” din Ungaria.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes