România, țara din UE cu CEA MAI MARE RATĂ A DECESELOR de COVID-19. Care este explicația

Raportul săptămânal al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor arată că România are cea mai mare rată a deceselor din cauza COVID-19 din Uniunea Europeană, potrivit raportărilor făcute de toate țările membre ale Uniunii Europene în ultimele două săptămâni.

Reprezentantul României în Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, e de părere că țara noastră a ajuns în această situație din cauză că mare parte dintre persoanele diagnosticate cu infecție cu noul coronavirus fac parte din categoriile de risc, având o serie de comorbidități. O explicație ar putea fi însă și presiunea existentă pe sistemul sanitar și incapacitatea unor spitale de a trata bolnavii. România are o rată a deceselor de 3,1 la 100.000 de locuitori.

După România, urmează la distanță apreciabilă Bulgaria, cu 1,5 decese la 100.000 de locuitori, după care toate țările au o cifră mai mică de 1, unele chiar extrem de mică. Asta demonstrează că pacienții din România care fac infecția cu coronavirus în această perioadă sunt, destul de mulți, din categoria persoanelor cu comorbidități, care sunt dispuse la forme mai grave, cu complicații, și din păcate se ajunge și la deces. Poate fi vorba de o afectare mai mare la pacienții cu comorbidități sau poate fi vorba despre unele unități sanitare care nu reușesc să trateze toți pacienții sau există unele disfuncționalități”, a explicat Alexandru Rafila la Digi 24.

Specialistul a mai spus că această situație poate fi pusă și pe seama numărului mare de cazuri noi înregistrate în ultima vreme, concentrate în câteva localități/județe, care au pus presiune doar pe unele spitale și pe medici.

 „Noi avem un sistem de sănătate sub presiune. Bănuiesc că astfel de suprasolicitări – și ale personalului medical, sunt oameni care lucrează acolo de mult timp, fără concedii, sub presiune foarte mare – și atunci trebuie să găsim o soluție astfel încât să repartizăm această povară și în alte zone, care sunt mai puțin afectate în acest moment”, a mai spus Alexandru Rafila.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes