România scapă oficial de restricții. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Izolarea persoanelor bolnave este necesară”

Ridicarea stării de alertă pe teritoriul României reprezintă și momentul în care țara noastră scapă oficial de restricții. Românii nu vor mai fi obligați să poarte masca de protecție, iar certificatul COVID și cel pentru localizarea călătorilor nu vor mai fi necesare.

În cadrul unei conferințe de presă, organizată la sediul Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila a precizat faptul ridicarea stării de alertă elimină toate restricțiile sanitare impuse de autorități, cu scopul de a preveni infectările cu SARS-CoV-2. „Odată cu expirarea stării de alertă se va ajunge în situaţia în care restricţiile care au existat în România să fie ridicate. Se ajunge într-o situaţie nouă în care toate restricţiile vor fi ridicate. Practic, prudenţa şi responsabilitatea individuală cred că trebuie să reprezinte principalele atribute ale perioadei următoare” a precizat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Astfel, românii nu vor mai fi obligați să poarte masca de protecție la interior sau în spațiile exterioare. De asemenea, se elimină restricțiile cu privire la accesul persoanelor în spațiile de alimentație publică, teatre, cinematografe sau instituții publice.

Ministrul Sănătății a adăugat faptul că izolarea persoanelor depistate pozitiv cu SARS-CoV-2 este necesară, însă autoritățile nu vor mai face verificări pentru a vedea dacă măsur este respectată. „Izolarea unei persoane simptomatice este normală. Aceeași recomandare o avem și pentru alte tipuri de afecțiuni, dacă ai gripă trebuie să te izolezi. Izolarea nu este dublată de control, pentru că acest control al izolării va dispărea, dar asta nu înseamnă că dacă avem simptome, dacă se confirmă diagnosticul, trebuie să împrăștiem infecția. Este o conduită pe care nu avem cum să o încurajăm, dimpotrivă. Izolarea este esențială și pentru o vindecare mai rapidă.” a mai spus Alexandru Rafila.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea