România, record de peste 100 de mii de vaccinări într-o zi. Premierul Florin Cîțu: “România, hai că se poate!”

Țara noastră înregistrează record după record, în ultimele zile, în ceea ce privește numărul persoanelor imunizate cu unul dintre vaccinurile anti-COVID-19 autorizate la nivelul Uniunii Europene. Joi, 6 mai, a fost depășit, pentru prima oară de la începutul campaniei de vaccinare, pragul de 100 de mii de persoane imunizate într-o singură zi.

Potrivit Comitetul Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19, joi fuseseră administrate, la ora 17:00,  100.454 de doze de vaccin în decurs de 24 de ore.

Recordul a fost salutat de premierul Florin Cîțu printr-un mesaj postat pe Facebook: „100.454 persoane vaccinate, în ultimele 24 de ore. Am promis, am făcut! România, hai că se poate!”, a scris Cîțu, care de altfel a precizat în mai multe rânduri că relaxarea de la 1 iunie este strâns legată de ritmul vaccinărilor.

Până acum, 3.491.189 de persoane au fost vaccinate, dintre acestea 2.197.532 primind ambele doze de vaccin și având, practic, o imunitate completă.

Cei mai mulți români au fost vaccinați cu serul Pfizer. Urmează, în ordine, AstraZeneca, Moderna și Johnson&Johnson.

De altfel, ritmul imunizărilor cu serul Johnson&Johnson în cabinetele medicilor de familie a crescut simțitor. Dacă în prima zi în care s-a folosit acest ser au fost vaccinate doar 45 de persoane, iar în a doua 222, în cea de-a treia zi în care medicii au început vaccinările s-au făcut 892 de vaccinuri.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes