ROMÂNIA ÎN LUPTA ANTI-COVID. Azi: 6752 cazuri noi, 86 de decese, 1056 bolnavi la ATI

Raportul de duminică al autorităților arată că, în cursul zilei precedente au fost înregistrate 6752 de noi infectări după prelucrarea a 21 552 de teste. În același interval au fost raportate 86 de decese (40 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

83 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.295. Dintre acestea, 1.056 sunt internate la ATI.

Pe teritoriul României, 40.629 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.788 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 71.017 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 20 persoane. Cele mai multe infectări noi sunt în București (1283), Prahova (749), Sibiu (474), Timiș (395), Cluj (392), Brașov (387) și Ilfov (347).

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, arată că cea mai crescută incidență este în Sălaj și Cluj.

Un bilanț extins arată că, de la începutul pandemiei, în România, peste 300 000 de români s-au infectat. 204 679 de pacienți au fost declarați vindecați.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags:
Ți-ar putea plăcea