Sănătatea în România Știri

România ar putea ajunge la 1500 de cazuri de infectare zilnic în luna septembrie

Evoluția situație epidemiologice stârnește îngrijorarea autorităților, care au deja mai multe scenarii pentru perioada următoare. Într-un scenariu pesimist, țara noastră va ajunge luna viitoare la 1500 de infectări zilnic.

Sunt scenarii de lucru, sunt în funcţie de dominanţa unei tulpini virale sau a alteia, în funcţie de implementarea altor măsuri care pot să limiteze circulaţia numărului de cazuri. De asemenea, în funcţie de gradul în care populaţia respectă şi este aderentă la aceste măsuri, de rata de vaccinare. Însă scenariile pesimiste, practic, arată o posibilă creştere a numărului de cazuri în luna septembrie, unde vom avea o creştere mai accentuată, chiar cu creşteri de peste 1.500 – 1.600 de cazuri înregistrate zilnic în a doua parte a lunii septembrie. De altfel, m-am uitat şi pe raportarea ECDC şi pe estimările pe care ECDC le face inclusiv pentru România. Dacă acum suntem la 9,3 cazuri la suta de mii de locuitori cumulat la 14 zile, în următoarele două săptămâni tendinţa este de dublare a ratei de notificare a cazurilor, adică o să ajungem la aproape 18 cazuri la două săptămâni la suta de mii de locuitori. Deci cam acestea sunt predicţiile inclusiv pentru România şi pentru alte 17 ţări europene, care în momentul de faţă sunt pe un trend ascendent”, a spus medicul infecționist Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă.