Așa cum era de așteptat, dată fiind evoluția vaccinărilor din ultima perioadă, România a atins ieri pragul de 4 milioane de persoane care au făcut cel puțin o doză a vaccinului împotriva COVID-19.
Anunțul a fost făcut de Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 pe pagina de Facebook RO Vaccinare.
“Se poate: 4.000.000 de persoane vaccinate în România! Astăzi, la ora 17.30, am depășit pragul de 4.000.000 de persoane vaccinate în cadrul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Până astăzi, în România au fost administrate peste 6.939.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19”, scrie pe pagina oficială de Facebook a CNCAV.
Totuși, cifra nu se regăsește și în informarea zilnică de pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro. Explicația este că actualizarea zilnică, publicată pe site, prezintă date înregistrate doar până la ora 17.00, nu 17.30, momentul anunțat pentru depășirea a 4 milioane de vaccinați.
Totuși, se remarcă tendința înregistrată în ultimele zile, de scădere a numărului de persoane care fac prima doză de vaccin, cel al românilor care au făcut rapelul fiind dublu față de acesta.