România: 184 de cazuri, 16 noi, 19 pacienți vindecați

România a înregistrat de ieri după-amiază și până azi la ora 9.45 încă 16 cazuri de persoane infectate cu coronavirus, ducând la un total de 184 de cazuri.

Grupul de Comunicare Strategică anunță că noi cazuri au fost înregistrate astfel: 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

De asemenea, din cele 184 de persoane confirmate pozitiv 16 au fost declarate vindecate și externate (15 din spitalul din Timișoara și unul de la București). În cursul acestei zile vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, ceea ce duce totalul persoanelor vindecate la 19.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3282 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul. Alte 16610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Au fost instalate 162 de corturi. Acestea sunt  destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

Până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Începând de ieri, odată cu declararea stării de urgență, la nivel național au acționat aproximativ 28.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră.Pompierii și personalul SMURD au efectuat 42 misiuni de transport pentru 153 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.

Celelalte urgențe medicale sunt asigurate în medie de aproximativ 390 echipaje SMURD, însumând 42 autospeciale pentru transport victime multiple, 340 ambulanțe de prim-ajutor și  terapie intensivă mobilă, respectiv 7 autospeciale neonatologie. În total, în misiunile curente au fost angrenați peste 5000 de pompieri.

De asemenea, au fost angrenați în misiuni specifice, ordonate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, peste 10.000 de polițiști, 4.500 de polițiști de frontieră și peste 7.000 de jandarmi.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes