Roboți de dezinfecție, donați de Comisia Europeană spitalelor din România

Comisia Europeană donează roboți de dezinfecție pentru 7 spitale din România. Aceștia vor putea fi utilizați pentru dezinfecția saloanelor în care sunt internați pacienții. Scopul acestei campanii este de a preveni răspândirea infecției cu SARS-CoV-2.

Roboții donați de Comisia Europeană vor ajunge în spitale din București, Constanța și Oradea. Aparatele au capacitatea de a dezinfecta o cameră de spital de mărime obișnuită, în aproximativ 15 minute. Roboții utilizează lumini ultraviolete, iar la o singură încărcare pot dezinfecta peste 18 saloane de spital.

Comisia Europeană a achiziționat 200 de astfel de roboți, iar cel cu numărul 100 este utilizat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din Bucuești.

Pe lângă România, alte 22 de state din UE vor beneficia de acest tip de roboți.

Obiectivul este de a asigura un mediu steril în spitale fără a expune personalul la riscuri nenecesare. Deoarece este vorba de un proces fizic şi nu unul ce foloseşte dezinfectanţi chimici, acesta este mult mai sigur pentru personalul spitalicesc, având în vedere că acesta nu mai trebuie astfel să mânuiască, transporte sau să depoziteze produse chimice toxice, periculoase sau corozive. Personalul de curăţenie poate opera robotul de la distanţă, prin intermediul unei aplicaţii mobile, iar operaţiunea poate fi iniţiată din exteriorul camerei ce urmează a fi dezinfectată, astfel încât nici un lucrător din domeniul sanitar nu este prezent în timpul procesului”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Achiziția celor 200 de roboți de dezinfecție costă 12 milioane de euro, câștigătoarea licitației organizată de Comisia Europeană fiind compania UVD Robots din Danemarca.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes