Riscul de neimaginat din spitalele lumii! OMS avertizează: “Le poate pune viața în pericol!”

Un raport realizat de Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF a scos la iveală o situație alarmantă: una din patru instituţii din lume în care se acordă asistenţă medicală nu dispune de apă curentă.

Datele analizate au fost preluate din 165 de țări, iar raportul arată că nu mai puțin de 1,8 miliarde de oameni lucrează sau vizitează unități sanitare în care nu există apă curentă.

Activitatea într-o unitate sanitară fără apă, salubrizare şi igienă seamănă puţin cu a-i trimite pe medici şi pe asistenţii medicali să lucreze fără echipament de protecţie personală. Aprovizionarea cu apă, salubrizarea şi igiena în unităţile sanitare sunt fundamentale pentru a opri COVID-19“, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP.

Trimiterea profesioniştilor din domeniul sănătăţii şi a persoanelor care au nevoie de tratament către unităţi fără apă curată, toalete sigure sau chiar săpun, le pune viaţa în pericol”, a spus și directorul UNICEF, Henrietta Fore.

Raportul mai arată că una din trei unități sanitare la nivel mondial nu asigură o igienă adecvată a mâinilor în cazul în care sunt acordate îngrijiri medicale, una din zece nu are acces la serviciile de salubrizare, iar una din trei nu sortează deşeurile corespunzător.

Cea mai gravă situație este în țările slab dezvoltate. Sunt 47 de țări într-o astfel de situație, despre care reprezentanții OMS spun că e de-a dreptul catastrofală.

Pentru ca unitățile medicale din aceste țări să fie racordate la apă, costul ar fi de 1 dolar pe cap de locuitor.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes